Clubul Sparta Praga a anunțat, marți, pe site-ul oficial, că mijlocașul Nicolae Stanciu, care a efectuat vizita medicală săptămâna trecută, a semnat un contract valabil până în 2021. Internaționalul român va purta tricoul cu numărul 10.
„Confirmat! Internaționalul român, în vârstă de 24 de ani, s-a transferat de la Anderlecht Bruxelles la AC Sparta Praga. Stanciu a ajuns la Praga miercurea trecută și a efectuat vizita medicală joi. După negocieri suplimentare în zilele ce au urmat, el a devenit, în sfârșit, jucătorul echipei Sparta Praga și a semnat un contract până în 2021”, se precizează în comunicat.
După ce a devenit cel mai scump jucător din Belgia, în urma transferului de la FCSB la Anderlecht pentru 8,8 milioane de euro, Stanciu stabilește un record și în Cehia: aproximativ patru milioane de euro, la care se mai adaugă alte două milioane, în funcție de performanțele sale. „Nu este o presiune pentru mine. Mă simt normal și voi încerca să răspund pe teren, prin evoluții bune pentru Sparta”, a replicat Stanciu, când a fost întrebat cum vede faptul că a devenit cel mai scump fotbalist ajuns în campionatul Cehiei.
Stanciu a explicat și de ce a ales să semneze cu Sparta, în favoarea altor cluburi: „Sparta m-a dorit cel mai mult, iar cel mai important lucru pentru mine este să știu că merg într-un loc în care sunt dorit, iar oamenii se poartă frumos cu mine”, a afirmat Stanciu, într-un interviu acordat site-ului noii sale echipe. Mijlocașul român spune că nu s-a transferat la Sparta doar pentru că echipa ducea lipsă de un mijlocaș ofensiv: „Nu știu dacă acest lucru a contat cel mai mult. Am urmărit câteva meciuri, cunosc mulți jucători de aici și cred cu tărie că împreună putem reuși lucruri frumoase”.
Înainte să ajungă în străinătate, Stanciu a jucat pentru trei echipe din România: Unirea Alba Iulia, FC Vaslui și FCSB. Mijlocașul român a jucat împotriva celor de la Sparta Praga în vara anului 2016, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor. La acea vreme, Stanciu a marcat toate cele trei goluri ale formației sale, în dubla cu echipa cehă, scor 1-1 la Praga, și 2-0 pentru FCSB, la București.
„Este o amintire plăcută pentru mine și îmi amintesc tot ce s-a întâmplat. Îmi aduc aminte de stadion, de atmosferă, totul îmi pare atât de familiar, dar acum mă aflu la Sparta și este mai bine”, a mai spus Stanciu.
Câteva săptămâni mai târziu, a fost transferat de Anderlecht. De atunci, a jucat în 53 de meciuri și a reușit să marcheze nouă goluri și să dea zece pase decisive pentru echipa belgiană. În actuala stagiune, însă, a fost titular în doar cinci partide.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER